Dorul de Bârlădel

Dorul de Bârlădel

Suferinţa berladnică - maladie sentimentală incurabilă

 

Limba română dispune de un cuvânt în vocabular – dor. Cuvântul, aparent banal, indică o măcinare interioară, care ne readuce prin analiză la condiţia de simple fiinţe umane. Noica îl descria extrem de frumos sublinindu-i, dincolo de valenţele semantice, corespondenţele de trăire sufletească: “Virtuţile lui sunt deosebite, cu adevărat împărăteşti: e un cuvânt tipic de contopire a sensurilor, iar nu de simplă compunere a lor; e un cuvânt al deschiderii şi totodata închiderii unui orizont; unul al intimităţii cu depărtările, al aflării şi căutării; un cuvânt al ştiutului şi neştiutului, al limitaţiei şi nelimitaţiei, al concretului şi abstractului, al atracţiei de ceva determinat şi al pierderii în ceva indeterminat. Are o splendidă suveranitate în el, dar e un cuvânt al inimii numai, şi nu al gândului, după cum e un cuvânt al visului, şi nu întotdeauna al faptei
… te poartă când spre trecut, când spre viitor, te încarcă şi de regrete şi de speranţă, îţi face uneori de îndurat insuportabilul, dar alteori de nesuferit ceea ce trebuie şi e bine să înduri. A plecat de la durere şi a scos tot ce putea din transfigurarea ei; dar nu a trecut de spirit, a rămas prins de suflet”.

Dorul de ţară, casă, părinţi, fiinţa iubită etc. dar cred că D.E.X.-ul este incomplet. Sunt tânăr, dar  am cunoscut prin voia sorţii, numeroase persoane cu rădăcini aici. Sunt plecaţi în diferite zări, de mai demult ori mai recent, dar toţi sunt suferinzi de o boală ce nu există în manualele medicale - bârlădenită cronică. Nu este o boală inventată de mine, ci de alţi înaintaşi care au recunoscut-o şi la care medicii, care, chiar dacă sunt psihiatri, nu găsesc leac. Consultaţii se ţin permanent unde se întâlnesc măcar doi foşti sau încă actuali bârlădeni; crizele determină o întoarcere măcar temporară într-un spaţiu, nu neapărat, al miticului, dar al originii şi formării intelectuale. Din fericire, nu este contagioasă decât pentru cei care au petrecut un anume timp în această localitate surprinzător de mică pentru personalităţile pe care le-a dat.

Am recunoscut-o cel mai adesea la bârlădeni precum Ion Hobana, C. D. Zeletin, Gil Crăescu, Nuşa Sofronie, Clara Bercovici, Sergiu Brandea şi alţii, dar în principal la o fostă elevă a şcolii,  Nunuca, cum îi place să i se spună. Tuturor acestora şi altora pe care nu îi cunosc le dedic serialul Cronică berladnică.  Pentru cei aflaţi încă aici, sper să fie un îndemn la retrospectivă şi cunoaştere cu brand-ul Cunoaşte oraşul în care trăieşti. Poate suna pretenţios, dar trecutul se intersectează deseori cu prezentul, eu fiind doar un cronicar al timpului ce trece inexorabil pe lângă noi.

 

Berladnicul