BALUL – SAU VISUL DE O NOAPTE

BALUL – SAU VISUL DE O NOAPTE

O lume care dansează, trăind din plin farmecul şi bucuria unei frumoase nopţi de carnaval. Pe vremuri lumea ştia a petrece

 Obiceiul balului modern a apărut la noi în secolul al XIX-ea, cu aproximaţie între 1806 şi 1812, când Principatele Române au fost administrate de armata rusă şi ai cărei ofiţeri, cel puţin din punctul acesta de vedere adoptaseră moda Occidentală. (1)

Ulterior s-a consolidat cu prilejul ocupației rusești din 1828-1834 și a celei din timpul din timpul războiului Crimeii (1853-1856). Prin Bârlad s-au succedat atunci armatele turceși, rusești și austriece “cu beneficiile implicite”. Institutorul I. Vasiliu surprinde aceste momente în memoriile sale și redă documentar atmosfera de atunci: “Nici n-a apucat să zică lumea cuvântul: Doamne bine că ne-ai scăpat de ruși și cuconu Gheorghe Tașcă vine la noi și spune părinților mei că vin nemții. [....] Ocupația rusească a fost bătaia cu biciul; ocupația nemțească; cum o numea poporul, a fost bătaia cu scorpii. 

Dacă ocupația austriacă pentru țărănime era o povară insuportabilă, pentru boierime această ocupație era un deliciu. Ofițerimea austriacă devenise pentru boierime, mai ales pentru cucoane, niște adevărați intimi ai familiei. Splendoarea uniformelor, deprinderea jocului de cărți”, cochetăriile de dans și de salon, faptul că erau străini și se recomandau feciori de grafi și de conți, toate acestea lucruri deșerte înebunise pe unele femei ale unor boieri, ce se credea cea mai nenorocită ființă pământească, dacă nu s-ar fi găsit în adorația unui ofițer graf, sau ofițer conte. Casele boierimii se transformaseră în niște adevărate saloane de jocuri de cărți, în niște adevărate saloane de picnicuri, în niște adevărate restaurante de libațiuni, la care ofițerii austrieci erau primii invitați. Cucoanele, în conversațiile lor, credeau (că își fac n.ns.) o mare favoare, când ziceau: astăzi am avut la dejun pe graf ofițer X, astăzi la jocul de cărți pe conte ofițer Y, cutare  sau cutare este în relație amoroasă cu ofițer baron Z, etc.”. (2)

Dar dincolo de considerațiile critice și realitatea neplăcută a ocupației străine jocurile erotice sub forma cochetăriile de salon și dansurile la recepții și baluri combinate cu șarmul și frumusețea bârlădencelor au avut și efecte pe măsură. Doi ofițeri austrieci cantonați la Bârlad au demisionat din armată și s-au căsătorit aici: căpitanul de cavalerie Șolț și doctorul maior Șabner. Acesta din urmă  s-a căsătorit cu una din fetele lui Alecu Tuduri. Din această căsătorie a rezultat Alexandru  Șabner Tuduri personalitate marcantă în orașul din a doua jumătate a secolului- viitor doctor, deputat și senator. (3)

Obișnuința acestor baluri era atât de mare  că se organizau asemenea evenimente -la mijlocul secolului al XIX-lea- și pentru copii ca modalitate de a învăța să danseze și a manierelor de societate: “….Aproape de sfârșitul carnavalului de iarnă, când copii familiilor de mai sus, împreună și cu mine, ajunseserăm să învățăm toate jocurile ce se jucau pe atunci într-un bal, d-l Fătu, văzând că copii săi erau ascultători și aveau multă silință la carte, s-a hotărât să dea un bal, în care să nu joace decât copii, dintre care eu nu puteam să lipsesc, și după bal să urmeze o copioasă și aleasă gustare

Invitații la această petrecere erau familia Lăjescu, Coroiu și toți profesorii de la gimnaziu. Jocul, sub privegherea celor de mai sus, a început la ora 8 și a continuat până la ora 12. Fiecare joc se termina în aplauzele de bravo ale asistenței. După joc a urmat masa, la care au luat parte părinții, invitații și toți copii.” (4)

Orice trecere a domnitorului ori a unei înalte oficialități prin oraș ducea inevitabil la primiri fastuoase, ospețe, recepții și baluri. Același personaj ne oferă informații prețioase cum se desfășurau manifestări cu ocazia vizitelor temporare: ale domnitorului Mihalache Sturdza, Grigore Ghica, caimacanul Vogoride, domnitorul Al. I. Cuza și ulterior a regelui Carol I. (5)

          Indiferent de modul de realizare și amploare, ele nu se constituau în excepții și apanajul boierimii ci, erau elemente ale cotidianului pentru protipendada orașului din diferite timpuri. Forme de socializare, de relaţionare cu alţii diferiţi, aflaţi pe trepte sociale sau cu alte niveluri de cultură şi educaţie, moda de salon și a five-o-clok-urilor, balurile - şi ceaiurile dansante de mai târziu - au stimulat considerabil comunicarea între reprezentanţii aceleiaşi generaţii ori fiind o punte între acestea.

Despre costumele și fantezia vestimentară sau rigorile etichetei sau a manierelor în lumea aristocrată se cunosc multe lucruri cu ocazia balurilor.  Importanța lor  în viața socială a epocii a fost reliefată și de însuși Principele Carol, care pe  vremea când era adolescent a scris câteva randuri ce compun o scurtă povestire și redă, atmosfera unui bal și tipul de concurență care se desfașura prin saloane.

            Când prezentul ni se pare prea greu şi apăsător, putem să evadăm în ireal și să visăm la o viață  mai puțin agitată și stresantă a vremurilor de aur când și petrecerile aveau un ritm al lor propriu cu reguli parcă imuabile. Balurile, cu vise de început de drum, carnete de bal (ce cuprindeau lista tuturor dansurilor pentru ca cochetele de atunci să nu uite cui au promis diversele dansuri ale serii), povești de dragoste în ritmul muzicii anilor ce s-au dus.  Nu poți să nu zămbești, citind numele dansurilor, care erau atunci la modă: Valse, Quadrile, Polka, Lenciers, Mazurca, Pas quatre, Pas de patineurs şi celebrul Cotillon compus din: Les Bouqets, Les Arcades, Les Maswues, Moulinet etc.

Îţi poți inchipui deasemeni emoţiile stârnite de aceste baluri, sălile luminate feeric, uniformele sclipitoare de fireturi ale ofiţerilor, fracurile şi rochiile vaporose ale doamnelor, ce dădeau un deosebit aer festiv. Pe atunci se mai păstra încă obiceiul ca în asemenea ocazii, tinerele fete din boierime să poarte frumoasele noastre costume naţionale.

Forfota inerentă pregătirilor măcina gândurile domnițelor tot anul dinaintea sezonului de baluri... Premergător intrării în societate a domnișoarelor, primul dans aducea, de regulă și primii fiori de dragoste... Dar la bal... tineretul dansa cu patimă, cu nesațiu, de la fetița care de abia a începuse să umble până la fetișcana care mânca dans cu pâine; de la baiețașul cu pantaloni scurți până la "donjuanul" care-și amaneta  paltonul ca să-și închirieze "un costum de seară. Costumele erau motiv de competiție și principala preocupare a mondenilor ce nu puteau lipsi de la nici-un bal și care deveneau actori pentru o seară. Sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX a prins aristocrația în acorduri de Strauss, învârtit în haine scumpe de la Paris și stropit cu parfumuri franțuzești. Orientul pierdea teren, în favoarea  manierelor și finețurilor importate din Occident.          Pe vremuri lumea ştia a petrece. Iar eleganţa celor de altădată se mai păstrează doar în fotografiile cu chipuri uitate, de oameni care au zâmbit şi au râs ca şi noi, ori  mărturii așa cum este aceasta redată de un ziar de epocă:                            

BALUL SOCIETĂŢEI DOAMNELOR ROMÂNE

           „Sâmbăta trecută a avut loc la Palatul Administrativ balul anual dat de Societatea Doamnelor Române din oraşul nostru şi care are ca preşedintă pe M. S. Regina. Frumoasele saloane ale Prefecturii, luminate a giorno şi aranjate cu mult gust, erau neîncăpătoare pentru mulţimea elegantă, care-şi dăduse întâlnire la această petrecere reuşită. Trebuie să recunoaştem cu plăcere că amabilele doamne, care formează comitetul societăţii, au dat şi de astă dată proba că ştiu să asocieze cu mult talent utilul cu frumosul, şi că au tactul, ca, atunci când ne obligă să contribuim la fapte de caritate, să ne dea în schimb momente de plăcere, care ne fac să iubim în viitor binefacerea.

             Balul s-a deschis la ora 11 la sunetele armonioase ale muzicii Regimentului 12 „Cantemir”  şi numeroasele perechi au început să alunece în vârtejul valsului ameţitor. S-a dansat cu multă vioiciune şi s-a petrecut admirabil până când Aurora, cu degetele de roză, începuse să deschidă porţile cerului. Surprizele de cotilion, confecţionate cu mult gust de către însăşi membrele societăţii – căci cele comandate nu sosiseră la timp, ca şi anul trecut - au fost foarte reuşite. Cotilionul a fost condus cu multă îndemânare de domnii Colonel Naumescu şi Balli.

           Din eleganta şi distinsa asistenţă am remarcat pe doamnele Vasiliu-Cristescu, vicepreşedită a Societăţii, în verde, Dr. Davidoglu în negru, Elena Eamandi în gri, Portăşescu în mauve, Fogtberg în gri, Colonel Tocineanu în negru, colonel Steriade în alb cu dantele, Aglae Juvara în chaudron, Colonel Naumescu în verde perlat, Maria E. Juvara în gri, Ana Drăgănescu în rose perlat, Gr. Vasiliu în vieux-rose cu dantele, Viola Balli în bleu cu dantele, Ema Gane în rose cu negru, Căpitan Gheorghiu în verde, căpitan Steriade în bleu, Pastia în bleu, Maior Harhas în orange, Benedetto di Luca în alb, Dr. Constantinescu  în alb, Mironescu în negru, Stănescu în rose, Moscu în bleu, Roşianu în negru, Lascăr Davidoglu în negru, Barbu în rose, Vrioni în gri, Antonescu în bleu, Vorochievici în bleu etc.

            Domnişoarele Florica Juvara în rose, Ghica (Vaslui) în alb, Steriade în alb, Romano în alb, Ghimuş în alb, Clement în alb, Vasiliu în alb, Loulache Cristescu  în alb, Pogonat în rose, Atanasiu în alb, Chiricuţă în bleu, Antonescu în rose, Davidescu în negru etc.

           Fracul şi epoletul erau reprezentate prin domnii Teodor Emandi, E. Juvara, Gr. Vasiliu, Drăgănescu, Pastia, Simionescu, Paruş, Davidoglu, Vernescu, Petrescu-Dâmboviţa, Moscu, Albu, Balli, căpitan Roşianu, Nica, Benedetto di Luca, Alexandrescu, Atanasiu, Eremia, Arthur Anastasiu, Stoenescu, Gâţă ( Focşani), Miciora, Puiu Emandi ( Focşani).

            Colonel Tocineanu, Colonel Steriadi, Colonel Naumescu, Maior Harhaş Căpitanii Gane, Pleşoianu, Dârzetano, Panapol, Gheorghiu, Dr. Constantinescu, Locotenenţii Cociu, Castano, Margaitopol, Băleanu, Cealâc, Iacovache, Popovici, Pană, Dobrescu, Nicolau  etc. . ” (“Bârladul”, 5 februarie 1912) (6)

          În Bârladul din secolul al XIX-lea și prima jumătate a secolului al XX-lea se organizau numeroase asemenea recepții și  baluri ce reunea tot ce era mai select în orașul de atunci completate cu  retrageri cu torţe şi luminaţie în centru. Balul recruților, al copiilor, carnavalurile cu măști sunt amintiri. Cântecul ce  chema altădată la bal, acompaniat de aroma de cafea și prajituri, ce era cântat de buzele doamnelor: "pregătește-ți pantofii, îmbracă-te frumos, că deja se anunță balul..." nu mai este astăzi decât o simplă amintire.

Note:

1. Adrian Majuru, Bucureşti. Povestea unei geografii umane, Bucureşti, Editura Institutul Cultural Român, 2007, p. 106.   Din punctul de vedere al călătorilor occidentali orice petrecere chiar cu specific românesc, semăna cu un bal așa cum ne dăm seama din următoarea relatare a contelui Emanuel D’ Antrigues ce trece prin Bârlad, la 7 iunie 1779, și ne prezintă o atmosferă oarecum fantezistă și bizară, rod al unei imaginații bogate și probabil al lipsei de informație: „”În cinstea călătorilor, ocârmuirea găsise de cuviinţă să dea un bal, obligând vreo 20 de fete să vină să danseze forţat în cinstea oaspeţilor; mirându-se de tristeţea dansatoarelor şi mai ales de jalea uneia ce juca şi plângea totodată, domniţei i se spuse că bietele fete erau supărate fiindcă în ziua aceea fiind o mare sărbătoare bisericească, un lăsat de sec (!), obiceiul era ca tineretul să petreacă, iar ele hotărâseră înainte de sosirea noastră, să facă între ele o mică petrecere, pentru care părinţii, lor cheltuiseră şi bani. Dar cum sosirăm noi, cârmuirea crezând că va face plăcere domniţei să le vadă jucând, trimisese poruncă fetelor să vie toate acolo. Trei din ele, pentru că n-au venit îndată, au şi fost întemniţate (!). Celelalte trebuiau să-şi petreacă ziua jucând fără voie şi fuseseră chiar ameninţate că vor fi bătute şi ele şi părinţii lor, dacă ar îndrăzni să se tânguiască domniţei. Cât despre fata care era cea mai mâhnită din toate, cruzimea cârmuirii era revoltătoare. Mama ei murise cu o zi înainte, dar fiindcă era frumoasă, o sileau să joace cu ochii înlăcrămaţi şi cu inima frântă // de durere.

Aflând despre toate acestea, domniţa chemă pe ispravnic şi, pretextând că e obosită şi doreşte să se odihnească, 1-a rugat să trimită fetele acasă. Acestea, bucurându-se foarte mult, s-au dus să petreacă în voie la mica serbare ce-o pregătiseră. Domniţa le trimise fel de fel de băuturi răcoritoare şi o masă bună. Când cheful fu în toi, merserăm cu toţii acolo. Cea care pierduse pe mama sa, se dusese acasă la ea. Domniţa îi trimise de mâncare şi, ştiind că e săracă, îmi spuse să-i dau şi o sută de ţechini (!). în viaţa ei nu văzuse fata atâţia bani, pe care, de altfel, nu i-am dat dânsei, ci tatălui ei pe ascuns, de teamă să nu-i fie luaţi. Petrecerea a ţinut până la miezul nopţii. Iţi jur că mie, care nu pot suferi balurile şi care găsesc că jocurile moldoveneşti seamănă cu ale urşilor (!), mi-a plăcut balul acela mai mult decât mi-au plăcut sau îmi vor place vreodată cele de la Operă. Era atâta veselie. Copilele acelea binecuvântau pe domniţă şi se uitau la ea ca la o zână... Li se părea aşa de ciudat că rangul, demnitatea, puterea să poată fi în mâinile cuiva un mijloc de a face bine... Ea însăşi se bucura, de plăcerea ce o făcea acestor sărmane, făcându-le să uite, pentru câteva ceasuri măcar, marea lor sărăcie. în sfârşit, după ce le-am dat la fiecare câte un mic dar, ne-am întors la gazdele noastre foarte mulţumiţi de ziua pe care o petrecuserăm...”. Călători străini despre Țările Române, vol. X, partea I, Editura Academiei Române, București, 2000, pg. 295-296.

2. I. Antonovici, Documente bârladene,vol. V, Huși, 1926, pg. 242-243.

3. Ibidem, p. 243.

4. Ibidem, p. 220.

5. Ibidem, pg. 244-245 .

6 .“Bârladul”, 5 februarie 1912.