BÂRLADUL
ÎN CONTEXTUL PRIMULUI RĂZBOI MONDIAL
“O
luptă aprigă vă
așteaptă. Cu bărbăție să îndurăm greutățile și cu ajutorul lui Dumnezeu
biruința va fi a noastră. Arătați-vă deci demni de gloria străbună. De-a lungul
veacurilor un neam întreg vă va binecuvânta și vă va slăvi”.
Ferdinand – rege al României
(fragment din ordinal de zi, 15 august,
1916)
Marcel Proca
Din păcate în istoriografia română rolul militar și politic
jucat de Bârlad în perioada grea a retragerii, ca urmare a înfrângerii suferite
de armata română în campania din 1916, nu este tratat, fiind doar amintită (sau
eludată în totalitate) temporara ședere aici a cuplului regal ori a Marelui
Cartier General. Acest aspect poate fi sesizat cu ușurință, în lucrări mai
vechi ori recent apărute, având ca temă participarea României la primul război
mondial, precum: Virgiliu Z.
Teodorescu,
Orașul
Iași, capitală a României în anii 1916-1918,
pe www.monumentul.ro[1]; Ion Mitican,
Doi ani în refugiu la Iași, în “Ziarul Lumina”,
11 Decembrie 2007[2]; I. Scurtu, Viața cotidiană la Iași în anii 1916-1917, Editura Banca Națională a României, București, 2011; Cristi Tănase, Refugiul
regelui: România condusă de la Iași, în “7 est”, 13
decembrie 2015[3]; Orașul Iași - capitala rezistenței până la capăt (1916-1917), (coord. Ion Agrigoroaiei), Editura Junimea, Iași, 2016; Florin Cîntic, Iașul,
capitală de război, în “Ziarul de Iași”, miercuri, 21. 12. 2016[4];
Dorin Stănescu, Iașul în Marele Război.
Crăciunul Reginei Maria în refugiul de la Iași din decembrie 1916 – pe blogul
“adevarul.ro”, 22 decembrie 2016[5].
În timpul
refugiului din Moldova, în decembrie 1916, Orfelinatul din Zorleni a fost
transformat în spital, apoi în Cartier Regal, familia regală găsidu-și un adăpost
temporar la conacul de pe moșia Slobozia-Zorleni. Pentru o scurtă perioadă de timp Bârladul a avut o importanță mai mare
decât mărimea sa devenind centrul militar de comandă, al României “ciuntite”. La Bârlad a funcționat, nu numai, Marele Cartier General
al armatei române (25 noiembrie/6 decembrie 1916[6] - martie
1917[7]), ci și: Cartierul general al armatei a IV-a ruse,
Comandamentul Armatei a-I-a române, spitale de campanie, școli militare de
specialitate, diferite servicii și organisme, unități aflate în refacere etc.
Pe aici
(implicit conacul de la Zorleni) s-au perindat numeroase personalități politice
și militare românești (prim-ministrul Ion I. C. Brătianu, Carol
- viitorul rege, Constantin Prezan[8],
Dumitru Iliescu[9],
Eremia Grigorescu, Theodor Râmniceanu[10],
Constantin Cristescu[11],
Ernest Ballif[12]), străine (Henri Mathias Berthelot[13],
generalul Bellioc, colonelul Champin, V. V. Zaharov[14], Saskievici,
J. Norton-Griffith[15]),
atașați militari (englez C. Thomson[16],
italian Luciano Ferigo[17],
sârb) etc.
În perioada
bârlădeană regina vizitează depozitele militare de la gară[18] și în repetate rânduri Marele
Cartier General. Neobosită s-a ocupat de organizarea
spitalelor, mai întâi la București, Bârlad, apoi la Iași; a mers de multe ori
în vizite la spitale, a vorbit cu sute, chiar mii de soldați răniți, pe care îi
consolează, le oferă cadouri, un zâmbet și o fărâmă de speranță. Activitatea
desfășurată ca soră medicală i-a adus
dragostea răniților și supranumele de „mama răniţilor”.[19]
La 14/27 decembrie se deplasează spre Tutova
și ne lasă o descriere a haosului ce domnea în zilele retragerii: “Era pe drumurile acelea
tot ce se poate imagina, convoaie rusești și românești, refugiați, trupe
automobile, unii mergând într-o direcție, alții în cealaltă, iar noi nu puteam
să urmăm o cale îngustă prin mijlocul lor, pe care dădeam în groapă după groapă
– înaintam așa de încet, încât a trebuit să ne întoarcem înainte să ajungem la
destinație. Pe marginea drumului zăceau cai morți sau pe moarte [....]”.[20]
Aspectul
Bârladului în perioada primului război mondial a fost descris sugestiv și de
către dr. Vasile Bianu, devenit datorită nevoilor frontului medic militar,
având rangul de colonel (r). În drum spre Iaşi, unde era concentrat, el a făcut şi un
popas la Bârlad între 23 decembrie 1916 şi 5 ianuarie 1917 descriind atmosfera
din oraş în lumini destul de sumbre: ,,Oraşul Bârlad ni s-a părut cu o
înfăţişare greu de descris: lume multă de tot felul circula pe străzile-i pline
de noroi. Pe lângă orăşeni, treceau în sus şi în jos soldaţii români şi
soldaţii ruşi între care cazaci călări
cu suliţele lor înfiorătoare, toţi erau trişti, nicăieri nu vedeai feţe vesele
şi grăbite să cum ar fi trebuit să fie în preajma Crăciunului”.[21]
Multe din diferitele instituţii militare şi-au mutat
temporar ori definitiv sediul la Bârlad. La 27 septembrie 1916, Marele Cartier General
a hotărât evacuarea Şcolii de Pilotaj de la Cotroceni la Tecuci, apoi Bârlad[22]. Regimentul de căi
ferate după ofensiva în Transilvania se retrage, iniţial la Craiova,
participând la pregătirea lucrărilor de minare a podurilor spre Calafat şi
Piteşti, apoi este îndrumat spre Moldova şi se cartiruieşte la Bârlad; la fel
și un batalion de pionieri. Şcoala specială de artilerie nu a mai funcţionat în
timpul războiului. Cu toate acestea, pregătirea artileriştilor a continuat prin
cursurile "Şcolilor de tragere ale artileriei" organizate la Bârlad
începând cu 15 martie 1917. Au mai funcționat aici: un centru de meteorologie, o
stație T. F. F., un atelier de reparații automobile al armatei[23],
un depozit regional de muniții, o brigadă
specială a Direcției Poliției
și Siguranței Generale etc.
Grădina Publică, ce depăşise simpla calitate de spaţiu
vegetal şi de promenadă devenid ferment spiritual în anii de intensă activitate
culturală bârlădeană de la începutul secolului al XIX-lea, și-a menţinut acest statut şi în timpul
războiului datorită numeroaselor personalităţi culturale bârlădene ori
refugiate aici. Rolul cel mai important în acest sens l-a jucat Academia
Bârlădeană ce l-a avut ca leader, în acele vremuri de restrişte pe poetul Al. Vlahuţă.
Generalul Eremia Grigorescu, aflat la comanda Armatei a
I-a având Cartierul general la Bârlad, făcea plimbări seara, aici, însoţit de
scriitorul Radu Cozmin sau de alţii.[24] Loc
de desfătare şi refugiu temporar a fost şi pentru marele muzician George
Enescu, care îşi va exprima ulterior nostalgia faţă de acest oraş şi, mai ales,
faţă de liniştea resimţită în grădina aşa de frumoasă în zilele înnegrite ale
pribegiei din primul război mondial.[25] Tot
în aceeaşi perioadă a refugiului moldav, după şedinţele de joia ale Academiei
Bârlădene, din casa profesorului Eugen Bulbuc, datorită oboselii, marele poet
local George Tutoveanu se grăbea să plece pentru continuarea discuţiilor în Grădina
Publică, la “şedinţele de sub felinar”.[26]
Lipsurile, inerente, determinate de participarea României
la război şi afluxul mare de refugiaţi a avut consecinţe negative şi asupra
acestei oaze de linişte şi pace. Romulus Dianu îşi aduce aminte cu întristare
că “lipsa de combustibil făcuse din garduri şi copacii grădinii publice un jaf
licit”. Indiferent de greutăţile
resimţite, “şedinţele de sub felinar” au
continuat să se ţină, reunind tinere condeie în jurul personalităţii lui
Vlahuţă, precum: George Tutoveanu, Tudor Pamfile, I. M. Raşcu, G. M. Vlădescu,
Vasile Voiculescu[27].
Desigur sunt și alte nume de scriitori, ce au devenit ulterior celebri, sunt legate de urbea moldavă în perioada la
care ne referim. Putem să îi amintim în acest sens pe: Mihail Sadoveanu, poeții
Ion Barbu[28]
și Alexei Mateevici[29]. Locotenetul M.
Sadoveanu în scurtul episod bârlădean, fiind detașat în decembrie 1916 pe lângă
Marele Cartier General, primește misiunea să editeze o gazetă cotidiană, care să fie trimisă soldaților pe
front- în prima linie, dar adresată și populației din Moldova care îndura
lipsurile și suferințele războiului[30].
Prin urmare, Bârladul, deși nu a
avut poziția de prim rang a Iașului, merită totuși celebrat
pentru amintirea rolului jucat în istoria națională, din decembrie 1916 până în
martie 1917.
[3] https://www.7est.ro/exclusiv-7est/reportaje/item/55757-refugiul-regelui-romania-condusa-de-la-iasi.html
[5]http://adevarul.ro/cultura/istorie/iasul-marele-razboi-craciunul-reginei-maria-refugiul-iasi-decembrie-1916-1_585ba0575ab6550cb8a98fa9/index.html
[6] Alexandru Averescu, Notițe zilnice din război:
1916-1918 (războiul nostru), vol. II, Editura Militară, 1992, p. 98.
[7] Busuioc
Cătălin Gabriel, Henri Mathias
Berthelot și Românii – Activitatea generalului și a Misiunii Militare Franceze
în România (1916-1917), pe www.historia.ro.
[8] General, comandant al Grupului de Armate General Prezan"
(noiembrie-decembrie 1916), şef al Marelui
Cartier General ( decembrie 1916 - aprilie l918, noiembrie 1918 - aprilie
1920), mareșal al României (1930).
[9] General de brigadă, șef al Marelui Cartier General (25 octombrie-5 decembrie 1916).
[10] General, adjutant
regal, comandant al Corpului grănicerilor (noiembrie 1913 - mai 1918).
[11] Constantin Christescu, general, sub-șef al Marelui Cartier General (decembrie 1916 - iulie 191).
[12] General
român, administrator al Domeniilor coroanei. A fost aghiotantul Regelui
Ferdinand și apoi, între anii 1916 - 1919, al Reginei Maria.
[13] Comandantul
Misiunii Militare Franceze (din octombrie 1916 - 1918) și consilierul militar al regelui
Ferdinand. Constantin
Kiriţescu, Istoria războiului pentru întregirea României. 1916-1918,
vol. II, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989, p. 20.
[14] General rus,
comandantul trupelor rusești pe frontul românesc (1916-1917).
[15] Sir John
Norton-Grifiths, inginer, locotenent-colonel britanic, membru al Parlamentului.
În 1916 este trimis în România cu misiunea de a distruge sondele de petrol de
la Ploiești înainte de a încăpea pe mâinile germanilor. Echipele de specialiști
erau coordonate de atașatul militar și de Valentin George Bibescu. http://florijianu.ddt.ro/index.php/istorie-trecute-vieti-de-personalitati/Christopher-Birdwood-Thompson
; Acestuia
regina ar fi vrut să îi ofere
responsabilitatea căilor ferate.
[16] Colonel Cristopher
Birtwood Thomson, atașat militar al legației britanice de la București.
[17] Comandantul Misiunii Militare Italiene (pe atunci colonel), viitor general de brigadă și
începând din 1918 al Legiunii Române din Italia. http://www.once.ro/sesiuni/sesiune_2007/1%20Legiunea.pdf
[18]10/23 ianuarie 1917 “Am
plecat pe jos cu Ballif să ne uităm la depozitele de la gară. Acolo m-a
întâmpinat bătrânul general Zaharia (general de intendență) și m-am uitat la
toate, mi-au dat și câteva valuri minunate de lână, din care se vor putea face
halate minunate pentru răniți, lucru care mi s-a cerut în multe spitale”. Maria
Regina României, Jurnal de război
(1916-1917), Humanitas, București, 2011, p. 308.
[19] „Oricâte greșeli va fi comis regina Maria, înainte și după război,
războiul rămâne pagina ei, pagină cu care se poate făli, pagină care se va
așeza în istorie la loc de cinste. O găsim în tranșee printre combatanți în
rândurile înaintate, o găsim în spitale și în toate posturile sanitare printre
răniți și bolnavi. O găsim de față la toate adunările care încercau să facă
puțin bine. Nu a cunoscut frica de gloanțe și de bombe, cum nu a cunoscut teama
și scârba de molimă sau nerăbdarea față de eforturile așa de des inutile,
provocate de dorința ei de mai bine. Regina Maria și-a îndeplinit datoria pe
toate fronturile activităților sale, dar mai presus de toate pe acela al încurajării
și ridicării moralului acelora care o înconjurau și care au trebuit să decidă,
în cele mai tragice momente, soarta țării și a poporului său. Se poate afirma
că, în răstimpul pribegiei noastre în Moldova, regina Maria a întrupat
aspirațiile cele mai înalte ale conștiinței românești. Prin modul cum a
influențat în 1916 intrarea României în război și din nou în 1918, când aproape
numai datorită ei, regele Ferdinand nu a ratificat dezastruoasa pace de la
București, regina s-a așezat ca ctitoriță a României întregite și ca una din
cele mai mari figuri ale istoriei noastre naționale.” Constantin
Argetoianu, Pentru cei de mâine: Amintiri din vremea celor de ieri. Vol.
3, partea V, Editura Humanitas, București, 1992, p. 109.
[20] Ibidem, p. 278.
[21] Gh. Clapa, Bârlădenii în războiul pentru întregirea
neamului, în Bârladul odinioară și
astăzi, vol. I, Bucureşti, 1980. pg.
134-135.
[22] Nicolaie
Balotesu, Carmen Zgăvărdici, Istoria aviației române, Editura Științifică și Enciclopedică,
București, 1984, p. 100.
[23] Irina – Mihaela Nedelcu, Scurt
istoric, în “Observatorul Militar” din nr. 7 din 25 februarie – 3 martie
2015, p. 9;
https://harlau625.wordpress.com/2015/02/25/file-de-istorie-harlaul-in-primul-razboi-mondial-i/
[24] G. G. Ursu, Grădina
publică a Bârladului şi scriitorii, în Bârladul
odinioară și astăzi, vol. I, Bârlad, 1980, p. 52; Gh. Vasiliu,
Bârladul de altădată, (album), Editura Sherpa, Târgu-Mureş, 2000, p. 26. Vezi
şi Mirela Proca, Marcel Proca, Viața
cotidiană în Bârladul secolului al XIX-lea și prima jumătate a secolului al
XX-lea, Editura Sfera, Bârlad, 2011, pg. 86-87.
[25] Ibidem.
[26] Ibidem.
[27] Ibidem.
[28] Revista “Manuscriptum”, vol. 14, 1983, pg. 93; https://books.google.ro/books?id=pNFAAQAAIAAJ
[29] În vara
anului 1917 (a participat și la
luptele de la Mărășeșt - unde a scris poezia Deasupra târgului Bârlad) îl găsim la
Bârlad ca preot al garnizoanei. “Acolo, zi
de zi, alerga de la o unitate la alta pentru a da soldaţilor muribunzi ultima
mângâiere, îngrijirea creştină, îngrijirea morală, deoarece, prinşi sub
miasmele războiului, prinseseră să moară ca muştele de una dintre cele mai
groaznice epidemii – tifosul exantematic. Blândul preot şi poet nu ţinea seamă
de pericolul mare pe care-l prezenta acest flagel care secera zilnic zeci şi
sute de vieţi tinere. Nu se afla nici un remediu pentru teribila molimă care
decima nu numai soldaţii, ci şi populaţia satelor de pe câmpia Bârladului.
Preotul Mateevici, mai întâi de toate om al conştiinţei şi al datoriei, nu se
odihnea nici zi, nici noapte, alergând pe roibul său de la un sat la altul, de
la un cantonament la altul, într-o activitate febrilă......” https://www.facebook.com/groups/378027922359280/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu